Pe 6 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Schimbarea la Față a Domnului, una dintre cele 12 mari sărbători împărătești ale calendarului bisericesc. Ziua comemorează momentul în care Iisus Hristos s-a arătat transfigurat apostolilor Petru, Iacov și Ioan pe Muntele Tabor. Marcată cu cruce roșie în calendar, această sărbătoare vine cu o serie de interdicții transmise din generație în generație.
Tradiția populară interzice munca grea în gospodărie sau la câmp în această zi. La fel de importante sunt și relațiile cu cei din jur: certurile, jignirile și purtarea ranchiunei sunt descurajate, existând credința că neînțelegerile pornite pe 6 august pot atrage necazuri de lungă durată.
Superstițiile legate de această zi merg mai departe de sfera muncii și a comportamentului social. Se spune că scăldatul în ape curgătoare este de evitat, la fel ca dormitul în aer liber sau spălatul pe cap. Ieșirea spre locuri neumblate este și ea descurajată, din teama că cineva s-ar putea rătăci.
O credință veche spune că, dacă oamenii nu-și văd umbra capului la răsărit în această zi, riscă să nu apuce sfârșitul anului. Deși aparține sferei superstițiilor populare, această convingere a supraviețuit de-a lungul timpului în multe comunități rurale din România.
Din punct de vedere religios, ziua de 6 august este singura din Postul Adormirii Maicii Domnului în care există dezlegare la pește, vin și untdelemn. Credincioșii merg la biserică, duc fructe de sezon pentru sfințire, aprind lumânări pentru cei adormiți și săvârșesc fapte bune.
Tradiția populară leagă această dată și de schimbările din natură. Se crede că frunzele încep să-și schimbe culoarea odată cu Schimbarea la Față, iar vremea din această zi ar putea prevesti cum va arăta toamna care urmează.