Comunitatea din Băița se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Damian Diniș, care a murit miercuri după-amiază, într-un accident produs pe un teren din comună. Edilul, în vârstă de 58 de ani, a fost prins sub un tractor, iar circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 13:00, la biserica din satul Lunca. Ulterior, Damian Diniș va fi condus la cimitir. Priveghiul este programat joi, 3 septembrie, și vineri, 4 septembrie, de la ora 19:00, la Căminul Cultural din Lunca.
Mesajul familiei îndoliate
Diana Eva Diniș, fiica primarului, i-a anunțat pe cei care l-au cunoscut despre programul ceremoniilor funerare și le-a transmis un mesaj de mulțumire pentru sprijinul oferit familiei.
„Pentru toți cei care l-au cunoscut pe tati, l-au iubit, l-au respectat sau au avut, măcar o dată, un motiv să îi fie recunoscători: Priveghiul va avea loc joi, 3 septembrie, și vineri, 4 septembrie, începând cu ora 19:00, la Căminul Cultural din Lunca, comuna Băița, județul Hunedoara. Sâmbătă, 5 septembrie, la ora 13:00, ne vom aduna la biserica din Lunca pentru slujba de înmormântare, iar apoi îl vom conduce împreună pe ultimul drum, la cimitir.
Tati a fost omul care a fost alături de mulți dintre voi, în feluri mari sau mici. A ajutat, a ascultat, a avut răbdare și a dat din el mai mult decât a spus vreodată. De aceea, dacă simțiți să veniți, vă așteptăm să fim împreună, să ne amintim de el frumos și să îi spunem rămas-bun așa cum merită. Vă mulțumim din suflet pentru fiecare mesaj, pentru fiecare gând și pentru toate poveștile pe care ni le-ați împărtășit despre el. Înseamnă enorm pentru noi să vedem cât bine a lăsat tati în urma lui.”
Dispariția neașteptată a edilului a stârnit reacții de regret în rândul localnicilor, al colegilor din administrația locală și al oamenilor politici. Reprezentanții Primăriei Băița au transmis condoleanțe familiei și au subliniat contribuția primarului la dezvoltarea comunei.
„Întreaga echipă a Primăriei comunei Băița își exprimă profundul regret și transmite sincere condoleanțe familiei, în urma dispariției atât de neașteptate a domnului primar, Damian Diniș. Am pierdut nu doar un lider dedicat și un om de o deosebită valoare, ci și un partener de nădejde care a pus întotdeauna binele comunității pe primul loc.
Energia, viziunea și devotamentul său vor rămâne un model pentru noi toți, iar proiectele sale vor continua să vorbească despre dragostea lui pentru această localitate. Peste un sfert de deceniu și-a dedicat puterea și priceperea pentru a face din ținuturile noastre un loc în care să-ți dorești sa te întorci.
Pentru noi, echipa lui, a fost o deosebită onoare să-l avem în mijlocul nostru. Ne-a privit mereu ca pe o familie! Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare. Îi vom păstra o amintire plină de respect și recunoștință. Drum lin spre îngeri domnule primar!”, au transmis reprezentanții Primăriei comunei Băița.
Un primar aflat la al șaptelea mandat
Damian Diniș a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000. Reales la alegerile locale din 2024, acesta se afla la al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.
Edilul era și președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România. Localnicii îl descriu drept un gospodar, un lider înțelept și un om cunoscut pentru bunătatea sa.