Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs în această după-amiază, în localitatea Câmpu lui Neag. Două tinere, în vârstă de 17 și 19 ani, au primit îngrijiri medicale și au fost duse la spital.
La locul evenimentului au ajuns pompierii militari din Lupeni și Petroșani, cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pentru intervenție a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Tinerele, transportate la spital
După evaluarea efectuată la fața locului, cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Lupeni, unde urmau să facă investigații suplimentare.
Pompierii au luat și măsurile necesare pentru prevenirea și stingerea incendiilor, astfel încât să fie eliminate eventualele riscuri generate de accident. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările și cauza producerii evenimentului.