AcasăActualitateNatalia-Elena Intotero propune un fond european pentru locuințe și sprijinirea familiilor

Natalia-Elena Intotero propune un fond european pentru locuințe și sprijinirea familiilor

Deputata Natalia-Elena Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, propune inițiativa „Tineri, Locuire și Familie 2028-2034”. Proiectul prevede crearea unui fond european pentru locuințe accesibile destinate închirierii de către tineri, precum și investiții în creșe și grădinițe.

Propunerea urmează să fie transmisă Roxanei Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, și lui Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European. Intotero susține că sprijinirea tinerilor și a familiilor trebuie să devină o prioritate la nivelul Uniunii Europene.

Locuințe și servicii pentru copii

Inițiativa pornește de la două probleme evidențiate de deputată: accesul dificil la locuințe și numărul redus de locuri disponibile în creșe. Potrivit datelor prezentate de Natalia-Elena Intotero, doar 8% dintre copiii cu vârsta de până la doi ani au acces la o creșă, iar aproape 60% dintre tineri locuiesc în spații supraaglomerate.

Deputata afirmă că un loc de muncă nu este suficient pentru ca tinerii să își poată construi un viitor. Aceștia au nevoie de o locuință pe care să și-o permită și de siguranța că își vor putea înscrie copiii la creșă sau la grădiniță.

„Dacă vrem ca tinerii să rămână în România, trebuie să le oferim motive să rămână. Iar cel mai important dintre ele este sentimentul că aici, acasă, își pot construi o viață”, a transmis Natalia-Elena Intotero.

În viziunea sa, politica pentru familie trebuie să înceapă înainte de nașterea unui copil: din momentul în care un tânăr își găsește primul loc de muncă, vrea să plece din casa părinților și începe să își planifice propria familie. Inițiatoarea consideră că problema demografică nu mai poate fi tratată doar prin declarații, ci prin măsuri concrete pentru locuire și servicii destinate copiilor.

Te-ar putea interesa și

Articole recente