AcasăsanatateLa Geoagiu, o lecție despre droguri și lege pentru liceenii de la...

La Geoagiu, o lecție despre droguri și lege pentru liceenii de la „Alexandru Borza”

Elevii claselor a X-a și a XI-a de la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu au participat la o întâlnire dedicată prevenirii consumului de droguri. Polițiști și specialiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara le-au explicat efectele substanțelor interzise și consecințele juridice ale consumului și traficului de droguri.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Tineret pentru viitor”. Inspectorul principal Roxana Negrilă a discutat cu elevii despre impactul drogurilor asupra sănătății, dar și despre urmările pe care consumul le poate avea asupra vieții de familie, parcursului școlar și relațiilor personale.

În cadrul întâlnirii, adolescenții au vizionat un material video cu rol preventiv și au primit broșuri informative. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea să adreseze întrebări despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise și despre prevederile legale aplicabile.

Detalii despre proiect

„Tineret pentru viitor” include acțiuni de informare și conștientizare organizate în școli și comunități. Pe lângă prevenirea consumului de alcool și droguri, proiectul urmărește reducerea riscului de violență domestică.

Proiectul are o valoare totală de 9.946.223,70 lei și este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Beneficiarul este Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, iar Primăria Municipiului Deva este partener.

Te-ar putea interesa și

Articole recente