Mai multe clădiri reprezentative din Deva și Hunedoara au fost iluminate, sâmbătă seară, în roșu și galben, pentru a susține campania internațională „End Polio Now”. Acțiunea a fost organizată de cluburile Rotary din cele două municipii, împreună cu voluntarii Interact.
La Deva au fost luminate sediul Primăriei, clădirea Colegiului Național „Decebal” și zidurile Cetății. În Hunedoara, iluminatul festiv a fost proiectat pe clădirea Casei de Cultură – Centrul Cultural „Corviniana”. Culorile au fost alese ca simbol al campaniei pentru eradicarea poliomielitei.
Membrii Rotary Club Deva și tinerii din Interact Deva au desfășurat, cu această ocazie, activități de informare și strângere de fonduri. Organizatorii au mulțumit Primăriei Deva pentru sprijin, precum și tuturor persoanelor care au contribuit la această inițiativă.
La Hunedoara, reprezentanții Rotary au transmis că implicarea tinerilor în eveniment reflectă continuitatea voluntariatului și a preocupării pentru protejarea copiilor. Primăria municipiului a sprijinit iluminarea clădirii, care a devenit, pentru o seară, un mesaj vizibil de solidaritate.
Rotary, implicare de peste patru decenii
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Poliomielitei este marcată anual pe 24 octombrie și urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra acestei boli. Rotary susține cauza eradicării poliomielitei de mai bine de 40 de ani, prin programul PolioPlus și prin colaborarea cu partenerii internaționali.
Implicarea organizației a început în 1979, când James L. Bomar Jr., președintele Rotary International de la acel moment, a administrat primele doze de vaccin oral unui copil din Manila, Filipine. În 1985, Rotary International a lansat programul PolioPlus și a transformat eliminarea poliomielitei într-una dintre principalele sale misiuni.
Potrivit datelor Rotary International și ale partenerilor din Inițiativa Globală de Eradicare a Poliomielitei, campaniile derulate până în prezent au contribuit la vaccinarea și protejarea a peste trei miliarde de copii la nivel mondial. Numărul cazurilor de poliomielită a fost redus cu 99,9%.