AcasăsanatateCAS Hunedoava, mesaj pentru femei în Luna Roz: controalele pot depista timpuriu...

CAS Hunedoava, mesaj pentru femei în Luna Roz: controalele pot depista timpuriu cancerul de sân

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara le recomandă femeilor să acorde atenție sănătății sânilor și să nu amâne controalele medicale. Mesajul este transmis în cadrul campaniei „Luna Roz”, dedicată prevenirii și depistării timpurii a cancerului de sân.

Evaluarea medicală trebuie adaptată vârstei, istoricului medical și factorilor de risc. Medicul de familie poate face prima evaluare, poate identifica eventualele riscuri și vă poate îndruma către consultațiile sau investigațiile necesare.

Semne care necesită consult

Un nodul, schimbările de formă sau de aspect ale sânului, retragerea mamelonului ori orice altă modificare neobișnuită trebuie verificate medical cât mai repede. Aceste semne nu ar trebui trecute cu vederea sau lăsate pentru mai târziu.

CAS Hunedoara susține accesul persoanelor asigurate la servicii preventive și investigații de specialitate, în condițiile prevăzute de legislație. Investigațiile de imagistică medicală pot fi realizate la furnizorii care au contract cu instituția, în limita serviciilor contractate și a fondurilor disponibile.

Lista furnizorilor aflați în relație contractuală cu CAS Hunedoara poate fi consultată la adresa cas.cnas.ro/cashd/cashd-paraclinic-lista. Prevenția presupune informare și evaluare medicală, atât în luna octombrie, cât și pe tot parcursul anului.

Te-ar putea interesa și

Articole recente