Nouă persoane, între care cinci copii și patru adulți, se aflau într-un monovolum implicat într-un accident produs pe DN66, în localitatea Băcia. Mașina a intrat în coliziune cu un autotren, iar trei dintre pasageri au fost transportați la spital.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15:00, pe sensul Băcia–Simeria. Din primele verificări ale polițiștilor, autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din Vulcan, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autocamionul aflat în față.
La volanul autotrenului se afla o femeie de 53 de ani, din Mioveni, județul Argeș. Aceasta ar fi încetinit, iar autoturismul din spate a lovit camionul.
Intervenție pentru scoaterea victimei
Pompierii Detașamentului Deva și echipajele SMURD din Simeria au intervenit cu două ambulanțe și o autospecială de descarcerare. La sosirea salvatorilor, un bărbat era blocat în habitaclu și a fost scos dintre elementele deformate ale mașinii.
Două femei au primit îngrijiri medicale la fața locului. Cei trei răniți, identificați de polițiști ca fiind două femei de 60 și 30 de ani, din Uricani, respectiv Vulcan, și un bărbat de 62 de ani, din Vulcan, au fost duși la UPU Deva pentru investigații și tratament.
Ceilalți pasageri ai monovolumului, inclusiv copiii, precum și șoferița autotrenului au fost evaluați medical și nu prezentau un pericol pentru viață. La intervenție a participat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic, iar pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Traficul rutier a fost oprit pe durata misiunii echipajelor de intervenție. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor accidentului.