Duminică după-amiază, pompierii Detașamentului Orăștie și ai Gărzii de Intervenție Geoagiu s-au mobilizat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, în localitatea Aurel Vlaicu, acolo unde un incendiu a izbucnit într-o șură a unei gospodării.
Până la sosirea forțelor de intervenție, vecinii au încercat să acționeze pentru limitarea incendiului însă fără rezultat. În momentul în care pompierii militari au ajuns la locul solicitării, incendiul se manifesta violent, atât la acoperișul șurii, cât și la o altă clădire aflată în construcție, pe o suprafață totală de aproximativ 150 mp.
Din cauza cantităților mari de materiale combustibile aflate în șură și în anexă, a extistat un real pericol de propagare a focului și la cele două case…
servuspress