Persoanele din județul Hunedoara care se confruntă frecvent cu arsuri, gust acru sau alte simptome asociate refluxului gastroesofagian se pot adresa Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Diagnosticul, investigațiile și tratamentul sunt gratuite pentru pacienții care prezintă bilet de trimitere de la medicul de familie, unitatea medicală fiind în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Boala de reflux gastroesofagian apare atunci când acidul gastric revine în esofag și irită mucoasa acestuia. Afecțiunea este întâlnită la aproximativ 20% din populația lumii, iar episoadele care apar de mai mult de două ori pe săptămână pot indica o problemă medicală ce necesită evaluare.
„Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) e una dintre cele mai frecvente probleme gastrointestinale. Reprezintă acea situație în care acidul gastric revine în esofag, mucoasa esofagului este iritată și cauzează disconfort”, explică dr. Andra Lucia Popa, medic specialist medicină internă la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad.
Printre simptomele întâlnite se numără arsurile în piept, de obicei după masă și mai intense noaptea, regurgitațiile, dificultățile la înghițire, senzația de nod în gât și respirația urât mirositoare. Refluxul poate fi însoțit și de tuse, laringită, răgușeală sau agravarea astmului. Durerea în piept trebuie diferențiată de cea provocată de afecțiuni cardiace.
Riscul de apariție a bolii este mai mare în cazul obezității, herniei hiatale, sarcinii, tulburărilor de țesut conjunctiv, precum sclerodermia, și golirii întârziate a stomacului. Fumatul, mesele copioase, consumul de alimente pe timpul nopții, produsele grase sau prăjite, alcoolul, cafeaua, anumite medicamente și stresul pot accentua simptomele.
Controlul refluxului presupune, de regulă, mese mai mici, evitarea alimentelor grase sau iuți și menținerea unei greutăți sănătoase. Tratamentul poate include medicamente și schimbări ale stilului de viață, în timp ce intervenția chirurgicală este necesară doar în foarte puține cazuri.
Investigații și tratament la Brad
La Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, diagnosticul este stabilit pe baza istoricului medical, a simptomelor și a investigațiilor care exclud alte afecțiuni și verifică eventualele leziuni ale mucoasei esofagiene. Medicii pot evalua și prezența infecției cu Helicobacter pylori, o problemă distinctă, care irită mucoasa stomacului și poate provoca gastrită sau ulcer.
Refluxul gastroesofagian și infecția cu Helicobacter pylori pot apărea simultan și se pot agrava reciproc, însă au cauze și tratamente diferite. Investigațiile efectuate la Brad permit stabilirea unui diagnostic precis și elaborarea unui plan de tratament adaptat fiecărui pacient.
Sanatoriul asigură și internări pentru evaluări clinico-biologice, diagnostic și tratamentul unor patologii cronice asociate, printre care:
- hipertensiune arterială esențială și insuficiență cardiacă;
- gastrită cronică, sindrom de intestin iritabil și steatoză hepatică;
- boală venoasă periferică, fibrilație atrială și ciroză hepatică;
- complicații neurologice și anemie prin carență de fier;
- pielonefrită cronică, boală cronică de rinichi și sindrom hipoanabolic.
În cadrul unității se efectuează analize pentru tiroidă, inclusiv TSH și FT4, screening pentru prostată și evaluarea insuficienței cardiace prin NT-proBNP. De asemenea, pacienții pot beneficia de ecografie abdomino-pelvină, electrocardiogramă, radiografii toracice și spirometrie.
Serviciile sunt disponibile și pacienților care nu necesită internare. Aceștia se pot prezenta la Compartimentul Boli Cronice în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.
Programările și informațiile despre serviciile medicale pot fi solicitate la numărul 0742/511.169, de luni până vineri, în intervalul 08:00-15:00.