La sfârșitul acestei săptămâni, devenii sunt invitați la un eveniment inedit, în Parcul “Cetate” din municipiu.
Dans latino și vals vienez vor putea fi experimentate timp de două seri, alături de “New Dansandra Dance Studio” și cursanți. Astfel, vineri, 29 iulie, între orele 20:00-23:00, vor răsuna ritmuri latino, iar sâmbătă, 30 iulie, în același interval orar, toți cei prezenți se vor putea bucura de o seară de vals vienez.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva și al Serviciului de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva.
Participarea este liberă, iar iubitorii de dans se pot înscrie la…
servuspress