Adrian Nicolae David este noul director general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, funcție obținută în urma concursului național organizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Mandatul său este de patru ani, pentru perioada 2026–2030.
Planul de management asumat prin contract stabilește trei priorități pentru primul an de activitate: reducerea timpului de plată a concediilor medicale, îmbunătățirea accesului la medici specialiști în zonele unde există deficit și simplificarea relației dintre asigurați și instituție.
Prioritățile noului director
- verificarea mai eficientă a cererilor și stabilirea clară a ordinii plăților;
- desfășurarea controalelor cu respectarea criteriilor de corectitudine;
- informarea asiguraților cu privire la stadiul dosarelor și termenul estimat de soluționare;
- sprijinirea accesului la servicii medicale în localitățile și zonele cu deficit de specialiști.
„Cunosc această instituție și oamenii ei, iar mandatul pe care l-am primit prin concurs vine cu obligații măsurabile. Lucrurile care depind de noi – verificarea cererilor, ordinea plăților, corectitudinea controalelor, informarea oamenilor – le vom face la cel mai înalt nivel. Asigurații din județul Hunedoara trebuie să știe în orice moment unde se află dosarul lor și când îl pot aștepta rezolvat”, a declarat Adrian Nicolae David.
Date despre asigurații hunedoreni
În evidențele Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara figurează 289.829 de persoane asigurate. La nivelul județului există 12 localități fără medic de familie, iar în mediul urban este înregistrat un deficit de 34 de medici de familie, raportat la populația județului.
În cadrul Programului Național de Oncologie sunt implicați 13 medici oncologi. Printre cele mai frecvente afecțiuni tratate se numără cancerul de sân, cancerul colorectal, cancerul de prostată și cancerul vezicii urinare, iar costul mediu decontat pentru un bolnav este de 20.150,58 lei.
Cea mai mare parte a sumelor decontate de CAS Hunedoara este destinată spitalelor, medicamentelor și programelor naționale de sănătate. Urmează cheltuielile pentru medicina de familie și ambulatoriul de specialitate.