Doi angajați ai Minei Vulcan au avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul protestului desfășurat miercuri în subteran. Unul dintre ei, în vârstă de 33 de ani, a fost externat, în timp ce colegul său, de 47 de ani, a rămas internat pentru supraveghere.
Cei doi au fost transportați cu ambulanțele la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Vulcan. La sosire, amândoi erau stabili din punct de vedere cardiovascular și respirator, iar medicii le-au efectuat investigațiile necesare și le-au administrat tratamentul indicat.
„Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de primiri urgențe al spitalului municipal Vulcan au fost aduși cu ambulanța doi pacienți angajați ai minei Vulcan, în vârstă de 33 de ani, respectiv 47 de ani, bărbați. La sosirea în urgență, ambii pacienți au fost stabili hemodinamic și respirator. Li s-au efectuat investigațiile medicale decise de medici și au primit tratament. Bărbatul de 33 de ani a fost externat cu recomandări, iar celălalt pacient este încă sub supraveghere medicală”, a precizat dr. Andra Brătoiu, șeful Compartimentului de Primiri Urgențe Vulcan.
Ce revendică minerii
Peste 90 de mineri au rămas miercuri în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele salariale observate după primirea fluturașilor de salariu. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a mers la exploatare pentru discuții cu protestatarii și pentru identificarea unei soluții.
Potrivit liderului Sindicatului Muntele, Alin Sîn, angajații nu intenționează să încheie protestul până când cererile lor nu vor fi soluționate. Lista revendicărilor cuprinde două solicitări:
- alinierea salariilor tuturor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la cel mai mare nivel aflat în plată pentru fiecare categorie profesională;
- aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în Contractul Colectiv de Muncă.
Protestul a început marți, după ce minerii transferați de la Mina Lupeni la Mina Vulcan au constatat că primesc cu aproximativ 300 de lei mai puțin decât înainte. Transferul a fost făcut deoarece Mina Lupeni se află în procedură de închidere.