AcasăsanatateMedicul Marcel Iosif Cârjea: cum își pot proteja pacienții cronici plămânii în...

Medicul Marcel Iosif Cârjea: cum își pot proteja pacienții cronici plămânii în sezonul virozelor

Sezonul virozelor respiratorii, care se întinde în principal din octombrie până în martie, poate aduce complicații serioase persoanelor cu astm sau bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC). Medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea, de la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, recomandă prevenția, vaccinarea antigripală și prezentarea rapidă la medic atunci când simptomele se agravează.

Nasul înfundat, tusea, durerile în gât, febra și oboseala sunt manifestări obișnuite ale unei viroze. Dacă acestea persistă sau devin mai intense, este necesar un consult medical, mai ales în cazul pacienților care au deja boli respiratorii.

La Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad pot fi realizate investigații și analize gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Evaluarea medicală poate contribui la depistarea din timp a unei suprainfecții sau a unei pneumonii.

Virozele sunt provocate de numeroase virusuri, printre care rinovirusurile, virusul gripal și virusul sincițial respirator. Acestea se transmit prin picături respiratorii și aerosoli, iar în sezonul rece pot circula mai ușor, deoarece temperaturile și umiditatea scăzute le favorizează stabilitatea și supraviețuirea.

Aerul rece și uscat contractă vasele de sânge de la nivelul mucoasei nazale și al gâtului, reducând temporar fluxul celulelor imunitare din prima linie de apărare. În același timp, zilele mai scurte și expunerea redusă la radiații ultraviolete permit virusurilor suspendate în aer să persiste mai mult în mediul înconjurător.

Când tratamentul trebuie început

Medicația antivirală are eficiență maximă dacă este administrată în primele 48 de ore de la apariția simptomelor. După acest interval, tratamentul se bazează în principal pe medicamente simptomatice, iar pacienții ajung uneori la consult prea târziu pentru ca antiviralele să mai aibă efectul dorit.

După aproximativ șapte-zece zile, dacă simptomele nu se remit, pot apărea suprainfecții bacteriene. Antibioticele sunt indicate doar în astfel de situații, la recomandarea medicului, nu pentru orice viroză.

Printre complicațiile posibile se numără pneumonia, bronșita acută, sinuzita, otita medie și crizele severe de astm. Virozele pot agrava și BPOC-ul, cu accentuarea inflamației căilor respiratorii, rezistență la tratamentul obișnuit și necesar crescut de oxigen.

„Când o viroză banală întâlnește un plămân afectat de BPOC sau astm, ecuația devine periculoasă”, explică medicul Marcel Iosif Cârjea. În activitatea sa de la sanatoriul din Brad, specialistul observă direct efectele pe care infecțiile respiratorii le pot avea asupra pacienților cu boli cronice.

Spitalizarea poate deveni necesară dacă apar dificultăți de respirație, febră persistentă care nu răspunde la tratament sau o stare accentuată de slăbiciune și letargie.

Vaccinarea, recomandată pacienților cronici

Pentru persoanele cu astm sau BPOC, medicul recomandă vaccinarea antigripală înainte de apariția primelor simptome. Imunizarea poate reduce riscul unei deteriorări severe și le oferă plămânilor vulnerabili resurse suplimentare pentru a face față infecției.

Vaccinarea antigripală este gratuită pentru pacienții cu boli respiratorii cronice care se încadrează în ghidurile de tratament. Medicul specialist face recomandarea, iar medicul de familie prescrie vaccinul prin Programul Național de Vaccinare.

„Prevenția este soluția de primă linie”, subliniază pneumologul de la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, indicând reabilitarea respiratorie și vaccinarea drept măsuri esențiale pentru menținerea stării de sănătate a pacienților cronici.

Te-ar putea interesa și

Articole recente